Te-ai fi gandit vreodata ca 1 ac poate salva viata unei persoane care se confrunta cu un AVC? Ei bine trebuie sa stii cum sa actionezi atunci cand cineva are un AVC. Conform unui profesor chinez, putem salva viata altora daca intervenim intr-un timp scurt atunci cand respectiva persoana se confrunta cu AVC.

Acest sfat este dat de un profesor chinez care susține că putem interveni în cel mai scurt timp când vedem că o persoană că se confruntă cu un astfel de atac. Primul pas pe care trebuie să îl faci cât mai repede cu putință este să suni la ambulanță.

Între timp, până ajung cadrele medicale, poți încerca să ajuți persoana care suferă un accident vascular cerebrală. Indiferent unde se află victima, nu o mișca! Conform doctorulzilei.ro, poți utiliza un ac obișnuit sau acul unei seringi.

Iată cum trebuie să procedezi:

  1. Ține acul deasupra unei surse de foc pentru a-l steriliza iar apoi înțeapă vârfurile celor 10 degete de la mâini.
  2. Nu este nevoie să cunoști principii ale acupuncturii, trebuie să existe o distanță de câțiva milimetri între unghie și locul înțepăturii
  3. Înțeapă astfel încât sângele să înceapă să curgă.
  4. Dacă sângele nu începe să picure, întinde și presează pentru a-l face să curgă.
  5. Când toate cele 10 degete sângerează, așteptă câteva minute. Vei observa că victima își va reveni.
  6. Dacă gura victimei este încleștată, masează-i urechile până când se înroșesc.
  7. Înțeapă cu același ac zona moale a urechilor, astfel încât să curgă două picături de sânge din fiecare ureche. Câteva minute mai târziu, gura victimei va reveni la normal.
Articolul precedentPărintele Iustin Pârvu: Toți creștinii sunt datori să spună această rugăciune. Are mare putere – limpezește mintea și te interiorizează profund, astfel încât să poți vorbi din adâncul inimii cu Dumnezeu!
Articolul următorLichior de nuci verzi: NU trebuie să lipsească din casă. Curăță stomacul şi reduce grăsimea din ficat. Uite rețeta mea
Sunt Anca, pasionată de gătit și mai ales de pregătit prăjituri de casă pentru cei dragi mie! Împărtășesc cu voi rețete delicioase și rapide, pentru mesele în familie, împreună cu cei dragi. Spor la gătit!