Acestui desert minunat i se mai spune si tort ”Dungi” sau ”Dungat” si este foarte gustos. Este usor de pregatit si rapid pentru ca nu necesita coacere, este sanatos și fara prea multe calorii.

Ingrediente:

  • 400 g branza de vaci, 300 gr iaurt
  • 150 g zahar, 25 g gelatina
  • 75 ml apa, 200 g biscuiti cu cacao
  • pentru decor – ciocolata neagra rasă sau topită

Mod de preparare:

Gelatina se inmoaie in apa rece 15 minute. Se mixeaza branza de vaci cu zaharul si iaurt. Gelatina se incalzeste la baie de abur pentru a se dizolva si se toarna in compozitia cu branza, in fir subtire si amestecan continuu.

O parte din crema de branza se toarna in tava (pentru chec) acoperita cu folie de plastic. Se pune primul strat de biscuiti – in zig-zag sau unii langa altii – si se acopera cu putina crema, apoi se continua la fel cu restul straturilor de biscuiti si crema. Se lasa la racit in frigider pe 2-3 ore dupa care se rastoarna usor pe un platou.

Se decoreaza cu ciocolata rasa sau topita sau dupa cum va place mai mult si se poate servi.

Pofta buna!

Îți oferim o rețetă bonus:

Cand spun negresa, imi ploua in gura cum se zice la noi, romanii, pentru ca tare buna este aceasta inventie americana (brownie) dar imbunatatita de romani.

Ingrediente:

  • 1 si 1/2 cana apa
  • 1 si 1/2 cana zahar
  • 5 linguri ulei
  • 3 cani faina
  • 1 praf de copt
  • 5 linguri cacao
  • un varf cutit sare
  • miez de nuca taiat
  • 3-4 linguri gem de visine

Cum se prepară?

Se amesteca apa cu zaharul pana ce acesta se dizolva. Se adauga uleiul, iar la final faina amestecata cu praful de copt, cacaua si sarea. Se omogenizeaza, dupa care se pune gemul si nuca. Se amesteca usor si se toarna intr-o tava tapetata cu hartie de copt.

Se coace in cuptorul incins la 180 de grade pentru aprox. 30-35 minute (se face testul cu scobitoarea).

Dupa ce s-a racit se pudreaza cu zahar, se portioneaza si se serveste. Pofta buna sa aveti!