poveste educativa nervi, jigniri

Un elev i-a spus într-o zi profesorului său: „Ești foarte înțelept, întotdeauna ești bine dispus și nu te enervezi niciodată. Ajută-mă să devin ca tine”.

Profesorul a acceptat să-l ajute pe elev și i-a cerut să-i aducă o pungă de cartofi. „Când te enervezi și începi să spui cuvinte urâte sau să jignești pe cineva” a spus profesorul, „ia un cartof și scrie pe el numele omului cu care te cerți, apoi pune cartoful în pungă.”

„Și atât?” a întrebat elevul surprins. „Nu!”, a răspuns profesorul, „trebuie să porți mereu sacoșa cu cartofi după tine și să pui cartofi în ea de fiecare dată când vrei să jignești pe cineva”. Elevul i-a urmat sfatul profesorului, iar după ceva timp, sacoșa s-a umplut cu cartofi și a devenit foarte grea.

Elevului îi era din ce în ce mai greu să care sacoșa după el. În plus, cartofii începeau să se strice și să miroase urât.

Elevul s-a întors la profesorul său și i-a spus: ” Este imposibil să mai car această sacoșă după mine. Este prea grea, iar cartofii s-au stricat și miros urât”.

Profesorul i-a răspuns: „Același lucru se întâmplă și cu sufletul tău. Când te enervezi pe cineva și îl insulți, pe sufletul tău se pune o povară grea, deși nimeni nu o observă. Pe măsură ce acțiunile tale se transformă în obiceiurile, povara devine din ce în ce mai mare. De fiecare dată când te cerți cu cineva sau jignești o persoană, gândește-te dacă într-adevăr ai nevoie de acea povară”.

Articolul precedentTort cu pișcoturi și cremă de ciocolată – un desert gustos, fără coacere
Articolul următorBatoane Bounty de casă – în doar 10 minute, prepari un platou întreg
Bună! Dacă te pot ajuta cu vreo informație despre vreo rețetă postată de mine aici, nu ezita să mă contactezi. Mă găsești aici sau pe facebook și de obicei răspund foarte repede.