Fiecare etapă din viața noastră își are frumusețea și specificul ei. Bătrânețea nu este o boală, și nici nu ar trebui privită ca atare.
Această vârstă este asociată cu un grad mai mare de prudență, de înțelepciune. Ea este marcată de obicei de mai multă cumpătare, de echilibru și împlinire.
Bătrânețea este asociată de multe ori cu diferite forme de dizabilitate, probleme de sănătate și neputințe, care pot afecta calitatea vieții, dispoziția și starea sufletească.Îmbătrânirea poate fi însă un proces plăcut și nu unul respingător sau traumatizant dacă știm să ne acceptăm vârsta și să trăim după vârsta inimii, care se simte mereu tânără și plină de viață.
Persoanele vârstnice se pot simți împlinite dacă învață să mulțumească pentru toate binecuvântările lui Dumnezeu din viața lor, pentru toate clipele frumoase petrecute alături de cei dragi, pentru persoanele minunate pe care le-au cunoscut.
Totodată, cei vârstnici trebuie să se gândească la faptul că poate altora le este mai greu decât lor și din aceasta pot extrage mai multe motive să fie mulțumitoare și recunoscătoare.
Viața este o continuă luptă, nu cu cei din jur, ci cu propriile noastre patimi, vicii și neputințe, cu factorii care ne îmbătrânesc sufletește: egoismul, iubirea de sine, mândria, trufia, invidia, gelozia și alte patimi asemănătoare.
O persoană se poate simți tânără și fericită la orice vârstă, indiferent de cât de reușită este viața ei, dacă se axează pe dăruire și nu pe primire, pe iubirea de semeni și nu pe iubirea de sine.
Un bătrân trebuie să fie înțelept și plin de sfaturi bune pentru ceilalți. Viața lui trebuie să fie o pildă și un exemplu pentru cei mai tineri. Aceasta trebuie să fie mulțumirea lui cea mai mare: faptul că are ce să le ofere semenilor lui, copiilor și nepoților din punct de vedere moral și spiritual.