suc de rosii reteta

Dacă ai prea multe roșii în grădină, nu ezita să încerci această rețetă. Este foarte simplă, dar delicioasă. Vei pregăti sucul de roșii fără a sta prea mult lângă el, pentru că-l vei pune la cuptor.

Ingrediente pentru 5 litri de suc de roșii:

  • 7 kg roșii
  • 2 linguri sare
  • 1 lingură zahăr
  • 1 linguriță busuioc tocat

Mod de preparare:

Calitatea sucului de roșii depind foarte mult de cât de coapte sunt roșiile folosite. Pentru că dorim să obținem cel mai bun suc de roșii, folosim cele mai coapte roșii. Cu cât roșiile sunt mai cărnoase, cu atât timpul de fierbere al sucului este mai scurt.

suc de rosii mod de preparareSpălăm roșiile, le lăsăm să se usuce, apoi le tăiem în jumătate. Îndepărtăm partea verde și tăiem fiecare jumătate de roșie în mai multe bucăți. Punem roșiile într-un blender și le mărunțim.

Adăugăm roșiile într-o oală și le punem la fiert pe aragaz, la temperatura mică. Adăugăm sare, zahăr și busuioc și aemstecăm bine de mai multe ori.

suc de rosii ingredientePreîncălzim cuptorul la 160 grade C și când roșiile încep să fiarbă, transferăm oala în cuptor. Trebui să folosim o oală fără elemente din plastic, potrivită pentru cuptor. Gătim sucul de roșii în cuptor timp de aproximativ 2 ore, pentru ca apa să se evapore parțial. La fiecare jumătate de oră, amestecăm sucul de roșii.

După 2 ore de gătit în cuptor, amestecăm bine sucul de roșii și-l turnăm în sticle sau borcane sterilizate. Închidem bine borcanele și le așezăm cu capacul în jos pentru câteva minute.

suc de rosii la borcanLăsăm sucul de roșii să se răcească bine, apoi îl depozităm într-o cămară rece și întunecată. Spor la gătit!