publicitate

Morcovii sunt o sursa buna de beta-caroten. In plus, s-a dovedit ca imbunatatesc vederea, dar si pielea prin aportul de vitamine si minerale. Pot fi consumati atat proaspeti, cat si preparati sub forma de smoothie.

Ingrediente pentru 2 portii: suc de ananas (1 cana) ¾ de cana cu ananas (bucati tocate marunt), 4 morcovi mici (curatati si taiati felii), miere (1 lingurita) si 4 cuburi de gheata.

Se pun toate ingredientele in bender si se amesteca.

Bautura se poate servi la micul dejun, intrucat constituie o sursa buna de vitamine si minerale.

Valoare nutrițională și compoziția unui morcov mediu, potrivit Wikipedia: Apă – 89g; Valoare energetică – 40 kcal; Proteine – 0,98g; Glucide – 8,71g; Lipide – 0,24g; Vitamina A – 12 mg; Vitamina B1 – 0,039 mg; Vitamina B2 – 0,053 mg; Vitamina B6 – 0,09 mg; Vitamina C – 7,1 mg; Vitamina PP – 1,2 mg; Fier – 0,66 mg; Calciu – 33 mg; Magneziu – 18 mg; Fosfor – 35 mg; Potasiu – 240 mg; Sodiu – 2,4 mg, Fibre dietetice – 3g.

Efecte benefice asupra sănătății:

– Previn anemia și sunt revigoranți. Nutriționiștii recomandă consumul de morcovi persoanelor care au o scădere ușoară a hemoglobinei, întrucât stimulează producerea acesteia. În salate de crudități, cu țelină și măr, au efect revigorant. Sub formă de suc sau smoothie sunt excelenți pentru gravide, copii și bătrâni. Apoi, au și efect antidiareic.

– Sunt perfecți pentru diete, întrucât având un conținut mare de apă, fibre și vitamine reglează tranzitul intestinal. Mai multe studii, însă, recomandă să fie consumați fierți, pentru că betacarotenul din conținutul morcovilor, care întărește sistemul imunitar, e mai ușor de asimilat astfel.

– Au efect anti-îmbătrânire. Abtioxidanții din morcovi ajută organismul să lupte cu radicalii liberi și fac pielea să strălucească datorită betacarotenului. Cremele pe bază d emorcovi pot reduce efectele arsurilor solare și ale eczemelor. Sucul sau pasta de morcovi pot fi folosite ca măști de față revigorante și revitalizante.

– Îmbunătățesc vederea. Este efectul luteinei din morcovi, care este un antioxidant puternic ce protejează retina și încetinește degenerarea maculară.

– Luptă împotriva cancerului. Studiile arată că, datorită falcarinolului, un soi de pesticid natural pe care morcovii îl conțin, legumele pot să reducă riscul de apariție al cancerului la plămâni, colon sau col. De asemenea, fibrele pe care le conțin eliberează fluxul sanguin de excesul de lipide, scăzând colesterolul rău și reducând riscul apariției bolilor de inimă.