Americanii, slovacii, ungarii, polonezii și rușii numesc acest desert „rulou” cu nucă și este o rețetă tradițională de Crăciun. La noi poate fi asemănată cu o plăcintă cu nuci sau cu o ruladă.

Este un desert din aluat dulce, cu umplutură de nuci, și are într-adevăr o aromă asociată în multe zone din lume cu sărbătorile de iarnă.

Rulouri cu umplutură de nucă

Număr de porții: 8

Durată totală de preparare: 6 ore (cu tot cu răcire)

Ingrediente pentru aluat

  • 1 linguriță de zahăr
  • ½ cană de apă caldă
  • 6 ¾ lingurițe de drojdie uscată
  • 6 ouă
  • 450 g de smântână
  • 500 ml de unt topit și răcit
  • 200 g de zahăr granulat
  • 1 linguriță de extract de vanilie
  • ½ linguriță de sare
  • 1 kg de făină

Ingrediente pentru umplutură:

  • 1,3 kg g de nucă măcinată
  • 600 g de zahăr granulat
  • ¾ cană de unt, topit și răcit
  • ¾ cană de lapte evaporat
  • ½ cană de lapte integral
  • ½ linguriță de extract de vanilie

Mod de preparare

Pregătiți aluatul. Dizolvați 1 linguriță de zahăr în ½ cană de apă caldă. Dacă folosiți drojdie proaspătă, temperatura apei trebuie să fie de circa 30 de grade Celsius. Dacă drojdia e uscată, apa trebuie să aibă 48-54 de grade Celsius. Amestecați până la omogenizare și lăsați 5-10 minute să crească.

Într-un bol, mixați ouăle la viteză medie circa 1 minut. Adăugați smântâna, untul topit, zahărul, extractul de vanilie, sarea și drojdia umflată. Mixați la viteză potrivit până la omogenizare, circa 2-3 minute.

Incorporați apoi făina treptat, până când aluatul nu mai este lipicios, ci fin și suplu. Acoperiți-l cu un prosop și lăsați-l să crească, până pregătiți umplutura.

Într-un bol încăpător, amestecați toate ingredientele pentru umplutură, amestecând bine pentru a obține o compoziție cât mai omogenă.

Împărțiți aluatul în 8 bucăți egale. Întindeți fiecare bucată de aluat  într-o foaie dreptunghiulară, pe masa tapetată cu puțină făină. Ungeți foaia cu umplutură de nucă și rulați sub formă de sul. Strângeți bine capetele să nu curcă compoziția. Așezați rulourile în tava cuptorului tapetată cu hârtie de copt. Acoperiți-le cu folie de plastic și lăsați-le să crească circa 3 ore. Ruladele vor deveni pufoase.

Preîncălziți cuptorul la 176 de grade Celsius. Lăsați ruladele să se coacă preț de circa 20-25 de minute, sau până când se rumenesc puțin la suprafațăă.

Lăsați-le să se răcească de tot înainte de a le tăia felii. Ce rămâne, se păstrează în folie de plastic la temperatura camerei, sau în frigider dacă este foarte cald afară. Rezistă până la 1 săptămână.

Aceste rulouri pot fi păstrate și în congelator, înfoliate în plastic și apoi în staniol, până la 2 luni. Se lasă la dezghețat la temperatura camerei.

Dacă vi se pare o cantitate prea mare de ingrediente, împărțiți rețeta în două și preparați doar 4 rulade în loc de 8.

Informații nutriționale per porție

  • Calorii: 633 kilocalorii
  • Grăsimi: 92 g de grăsimi saturate
  • Colesterol: 303 mg
  • Sodiu: 289 mg
  • Potasiu: 480 mg
  • Carbohidrați: 220 g
  • Fibre: 17 g
  • Zahăr: 110 g
  • Proteine: 36 g
  • Vitamina A: 52%
  • Vitamina C – 3,9%
  • Calciu – 24,4%
  • Fier – 43,8%