Prăjitură rapidă cu budincă și fructe – un desert extrem de gustos, gata în 20 de minute

prajitura cu budinca si fructe

Imi plac deserturile gustoase, care arata bnine si se fac rapid. Am incercat multe retete, insa preferata mea a ramas in continuare reteta de prajitura rapida cu budinca si fructe. Nu dureaza mai mult de 20 de minute sa o prepar. Iti recomand sa o incerci si tu!

Ingrediente necesare:

  • 24 piscoturi, 1 banana
  • 300 gr capsuni, 1 plic budinca de vanilie
  • 1 plic budinca de capsuni, 700 ml lapte
  • 6 linguri zahar

Mod de preparare:

Spalam capsunile si le taiem in felii subtiri. Pregatim budincile, separat. Mai intai, gatim budinca de vanilie. Amestecam praful de budinca de vanilie cu 3 linguri de zahar si 350 ml de lapte.

Gatim amestecul pana obtinem o budinca groasa. In acelasi mod gatim si budinca de capsuni.

Tapetam o tava de copt, lunga de 28 cm, cu folie alimentara. Punem pe fundul tavii un strat de piscoturi. Deasupra punem jumatate din budinca de vanilie si o acoperim cu capsuni feliate (daca nu avem capsuni, putem adauga un strat de gem de capsuni).

Acoperim capsunile cu jumatate din budinca de capsuni. Adaugam un nou strat de piscoturi, budinca de vanilie care ne-a mai ramas si banana taiata in felii subtiri. Acoperim feliile de banane cu budinca de capsuni. La final, adaugam ultimul strat de piscoturi.

Apasam usor, ultimul strat de piscoturi in budinca de capsuni. Asteptam sa se raceasca budinca, apoi punem prajitura la frigider pentru cel putin 5 ore.

O scoatem apoi din tava, ii scoatem folia alimentara si o taiem in felii. Servim prajitura impreuna cu cei dragi. Pofta buna si spor la gatit!