publicitate

Pentru coacerea blatului am folosit o tava de 20×30 cm – daca nu aveti pe dimensiunile acestea si aveti un mai mare, este bine sa mai adaugati ingrediente pentru ca blatul va iesi prea subtire. Rezultatul este foarte bun. Recomand acest desert, cu drag!

Ingrediente necesare pentru blat:

  • 5 oua, 1 cana de zahar
  • 5-6 linguri de faina
  • 100 gr nuci macinate
  • 1 praf de copt

Ingrediente pentru stratul de cocos:

  • 4 albusuri, 1 cana de zahar
  • 2 linguri de amidon
  • 100 gr de fulgi de nuca de cocos

Ingrediente pentru crema:

  • 4 galbenusuri, 2 linguri de zahar
  • 1 lingura de faina
  • 1 cana de ananas din conserva
  • 400 gr de unt

Mod de preparare:

Pregatirea blatului – se separa ouale si se bat albusurile cu zahar, pana devin spuma iar galbenusurile se mixeaza si ele. Se adauga treptat, galbenusurile in albusuri amestecand usor, de jos in sus. Se adauga faina, praful de copt, nucile macinate si se amesteca din nou, cu atentie. Se pune in tava tapetata cu hartie de copt si se coace – trebuie sa obtineti 2 blaturi.

Stratul de cocos – se bat spuma albusurile si treptat, se adauga zaharul – se bate din nou pana devine o spuma ferma. Se adauga amidonul, se amesteca iar la final se adauga nuca de cocos – se amesteca cu atentie si se pune in tava tapetata cu hartie de copt – se coace la 175 grade cam 20 de minute.

Pregatirea cremei – se bat galbenusurile cu zahar, se adauga faina si se amesteca pana se omogenizeaza complet. Sucul de la conserva de ananas se pune la fiert si mai apoi se adauga peste crema de galbenusuri – se pune la foc mic si se amesteca continuu pana se ingroasa. Separat, se bate untul si se adauga cate o lingura de crema la temperatura camerei. Se omogenizeaza bine.

Montarea prajiturii – blat – crema – ananas tocat – stratul de cocos – crema – ananas tocat – blat. Se decoreaza cu nuca de cocos rasa.

Puteti amesteca ananasul cu crema, daca va este mai usor. Se lasa la frigider cateva ore si se poate servi.

Pofta buna!