Prăjitură cu nucă de cocos și ciocolată – un desert cremos, ușor de preparat

prajitura cu cocos

Prăjitura cu nucă de cocos și ciocolată are un gust deosebit de bun și se prepară foarte ușor. De când am descoperit această rețeta, o prepar săptămânal. Încearc-o și tu!

Ingrediente pentru blat:

  • 3 căni făină de grâu
  • 1/2 cană zahăr pudră
  • 4 gălbenușuri, 250 gr unt
  • 1 linguriță praf de copt, 2 linguri cacao

Ingrediente pentur cremă:

  • 1 litru lapte, 300 gr unt
  • 120 gr griș, 1 cană zahăr
  • 300 gr fulgi de nucă de cocos
  • 150 gr ciocolată (100 gr ciocolata cu lapte, 50 gr ciocolată neagră)
  • 3 linguri smântână 12%

Mod de preparare:

Cernem făina de grău cu praful de copt și cacaoa într-un castron. Adăugăm zahărul pudră, untul și gălbenușurile de ou și frământăm aluatul. Înfășurăm apoi aluatul într-o folie și-l punem la frigider pentru o oră, timp în care se va răci.

După ce aluatul s-a răcit suficient, îl scoatem din frigider și-l împărțim în două părți egale. Întindem o bucată de aluat pe blatul de lucru presărat cu făină, apoi îl punem într-o tavă de copt dreptunghiulară de 36×24 cm, tapetată cu hârtie de copt.

Coacem aluatul timp de 15-20 de minute, la o temperatură de 170-180 grade C, apoi îl lăsăm să se răcească. În același mod vom coace și cel de-al doilea blat.

prajitura cu cocos si ciocolataPentru a pregăti crema, turnăm laptele într-o cratiță, apoi adăugăm untul și zahărul. Amestecăm bine, iar când laptele fierbe, adăugăm grișul și amestecăm din nou. La final adăugăm fulgii de nucă de cocos și amestecăm până obținem o cremă groasă. Când crema începe să fiarbă, oprim aragazul.

Turnăm jumătate din crema de nucă de cocos fierbinte pentru primul blat copt. Acoperim cu cel de-al doilea blat și turnăm deasupra crema rămasă, pe care o întindem uniform.

Rupem ciocolata în bucățele și o punem într-un bol. Turnăm smântâna peste ciocolată și o băgăm în cuptorul cu microunde pentru a se topi.

Turnăm ciocolata topită peste prăjitură și presărăm deasupra fulgi de nucă de cocos. Punem prăjitura la frigider pentru câteva ore, după care o putem tăia și servi. Poftă bună și spor la gătit!