Pentru prima data am auzit de rubarba in serialul Fringe, in care Dr. Bishop manifesta o pasiune pentru placinta cu rubarba. M-am intrebat ce este si ce gust are, am cautat-o pe internet, am citit despre ea, dar nu mi-a starnit curiozitatea intr-atat incat sa o cumpar.

Locul de unde ne aprovizionam de obicei este o combinatie de piata si supermarket, unde gasesc orice ingredient am nevoie in aventurile mele prin bucatarie, de la plante si legume pe care le cunosc si le aleg cu usurinta, la radacinoase si fructe care nu stiu daca se consuma crude sau gatite, cu coaja sau fara samburi, la paste si sosuri, pe care nu stiu daca voi avea ocazia sa le incerc vreodata.

Zilele trecute, in plimbarea mea la piata, printre aglomerarea de legume frumoase, atat de frumoase ca as fi cumparat cate putin din fiecare sortiment, am zarit rubarba, asezata intre praz si telina. Mi-am spus ca trebuie sa o gust, sa fac placinta. M-am jucat de-a „patiseria” si a fost nevoie sa prepar placinta de trei ori pana sa fiu satisfacuta. Acum ma laud cu experienta.

Am cautat pe internet retete, le-am selectat, citit, comparat, ma simteam gata de treaba, dar lipsea forma de placinta. Fuga la Ikea, nimic potrivit, dezamagita de slaba aprovizionare in sectorul asta.

Tristetea a durat doar pana la Mall, de unde, dintr-un magazin de accesorii de bucatarie, am cumparat o piesa minunata pentru tarte si placinte. Eram, in sfarsit, pregatita, entuziamata sa ma apuc de lucru, dar tot mai lipsea ceva, timpul.

Prima placinta a fost facuta fara ingredientul care lega compozitia, faina de tapioca. Gustoasa, dar nu era legata, se formase o dulceata in loc de gem. Peste cateva zile am mai facut o placinta, dar nici de data asta nu mi-a placut sau mai bine zis nu am avut rabdare sa trag concluziile.

Din motive pe care nu le mai amintesc m-am suparat foarte tare, placinta fiind cea pe care a cazut razbunarea. N-am mai lasat-o sa se raceasca, am taiat-o calduta si s-a imprastiat. Mi-am bagat mainile in ea si m-am jucat cu compozitia la fel cum o faceam in gradina din spatele blocului, pe la cinci ani, cu placintele din tarana, la sfarsitul jocului de-a cofetaria. A treia placinta a iesit perfect.

Poate e o afirmatie falsa pentru ca nu am mancat placinta cu rubarba in alta parte, deci nu am termen de comparatie. Dar mi-a iesit ceva cu care ma pot mandri.

E foarte important sa iti cunosti forma de placinta. Majoritatea retetelor pe care le-am citit nu mentionau diametrul vasului. In plus, uitandu-ma la ingredinete si la poza anexata, mi-a fost usor sa imi dau seama ca nu au nicio legatura una cu alta.

In schimb, informatiile de pe bloguri mi-au fost de ajutor. Sunt de parere ca cea mai buna reteta e cea pe care si-o ajusteaza fiecare, in fuctie de forma si gust. La inceput parea greu, dar dupa trei incercari pare o joaca prepararea placintei cu rubarba.

Bine de stiut:

Se poate folosi si o forma traditionala de tarta, dar este riscant. Umplutura va bolborosi in timpul coacerii si poate sa dea pe afara. Ce urmeaza? Cuptor ars, fum, dezastru! Dar nu este imposibil, de aceea trebuie reduse cantitatile si iata de ce spun ca fiecare trebuie sa isi faca propria reteta.
Nu faceti ca mine, nu renuntati la amidon sau la faina de tapioca! Aceste ingrediente fac compozitia sa se lege in timpul coacerii. O alta varianta pe care am intalnit-o in retetele consultate este cea in care compozitia se fierbe ca pe gem, inainte sa fie adaugata peste blat, dar eu nu am facut asa. Mi se pare mai complicat, practic este o operatiune in plus.
Aluatul poate fi si el preparat in diferite moduri. Fie la mana, fie in blender.

La joaca!
Forma pe care am folosit-o este de 28 de centimetri si putin mai inalta decat una obisnuita de tarta.

Ingrediente pentru aluat: 300 gr. faina, 150 de unt nesarat, 8 cuburi de gheata, o lingurita de zahar si putina sare.

Ingrediente pentru umplutura: 400 gr. de rubarba taiata rondele si aceeasi cantitate de capsune, taiate in doua, 120 gr. de zahar, 3 linguri cu varf de faina de tapioca, un varf de cutit de sare, coaja rasa de la o portocala.

Preparare: Combina faina, zaharul si sarea si pune-le in blender. Adauga untul si pulseaza pana se amesteca, apoi pune treptat cuburile de gheata. Se pot adauga in final 2-3 linguri de apa, astfel aluatul se va omogeniza mai bine.

Cand aluatul se va dezlipi usor de pe peretii blenderului, scoate-l si framanta-l lejer cu mana inca 2-3 minute. Separa aluatul in doua parti si pune-l in frigider. E bine sa stea cel putin o ora si scos cu zece minute inainte de folosire. Eu l-am lasat circa 30 minute.

Intinde doua discuri de 31-32 cm fiecare. Prima foaie se aseaza ca baza in forma de placinta unsa cu unt sau ulei, iar din a doua foaie se taie 12 fasii cam de un centimetru fiecare, pot fi chiar si mai groase, dar nu mai subtiri.

Amesteca capsunele cu rubarba, zaharul, faina de tapioca, sarea si coaja de portocala si pune-le peste blat. Impleteste apoi fasiile peste placinta, ajutandu-te de imaginatie, daca este pentru prima data, si imbina-le prin rasucire la margine.

Presara o lingura rasa de zahar brun si coace 20 de minute la 200 de grade, apoi inca 40 de minute la 180 de grade. Daca se rumeneste prea tare poti acoperi placinta cu o folie de aluminiu. Pentru un luciu deosebit, scoate placinta in ultimele zece minute de coacere si unge-o cu ou batut. Asteapta sa se raceasca inainte sa o tai. Este delicioasa cu inghetata de vanilie. Enjoy!