Oricât de ciudat ar suna, ele există – clătitele fără făină se prepară pe bază de lapte și amidon – sunt subțiri, delicate și parfumate, surprinzător de gustoase!

Ingrediente:

  • 5 ouă
  • 0,5 litri de lapte
  • 5 linguri de amidon
  • sare, zahăr după gust
  • 1 lingură de ulei de floarea-soarelui

Pentru umplutură:

  • 300 de grame de brânză de vaci
  • 1 ou
  • zahăr, după gust
  • stafide sau mac (opțional)

Pentru a unge clătitele umplute: smântână și unt

Mod de preparare:

Cu un tel, bateți ouăle cu zahărul. Apoi adăugați amidon, amestecați-l bine împreună cu zahărul și ouăle, astfel încât să obțineți o masă omogenă… Apoi se toarnă laptele, uleiul de floarea-soarelui și se amestecă. Lăsați să stea 15 minute, după care începem să le prăjim.

Doar prima dată se unge tigaia cu un pic de ulei sau cu o bucățică de unt, apoi începeți să prăjiți, întinzând aluatul subțire peste toată suprafața plată a tigăii.

Atenție! Clătitele se prăjesc pe o singură parte!

Se freacă bine brânza de vaci cu oul și zahărul. După preferințe, se adaugă și semințe de mac sau stafide.

Clătitele prăjite se umplu cu brânza pregătită și se împachetează asemeni unui plic sau se rulează, varianta clasică…

Aranjăm clătitele într-o cratiță sau într-o oală pentru copt, iar fiecare strat se unge cu puțin unt topit și smântână…

Dăm oala pentru 10-15 minute la cuptor. Aluatul devine lichid, așa e normal să fie, nu mai trebuie să adăugați nimic…

Aroma vă va umple toată casa! Gustul divin al acestor clătite va cuceri inimile și celor mai mari gurmanzi!

Poftă bună!