Acest tort este delicios și umed. Cu toții suntem topiți după fructe, caramel, nuci și arome sofisticate, însă aroma de ciocolată este cea mai apreciată. Tortul cu ciocolată pregătit după această rețetă este o adevărată delicatesă. Iată cât de ușor de prepară.
Ingrediente:
- 2.5 căni făină, 2 căni zahăr
- 1/2 cană cacao, 1 linguriță praf de copt
- 1 linguriță bicarbonat de sodiu
- Un praf de zahăr vanilat, un vârf de sare
- 2 ouă, 1 pahar de lapte, 1 pahar apă clocotită, 100 gr unt topit
Mod de preparare:
Se amestecă într-un castron toate ingredientele uscate (făina, zahărul, cacaoa, prafu de copt, bicarbonatul de sodiu, zahărul vanilat și sarea). Separat, într-un alt vas, se amestecă ingredientele lichide și semilichide, în afară de apă (ouăle, laptele, unt topit).
Se toarnă amestecul de ingrediente lichide în castronul cu ingrediente uscate, iar în cele din urmă se adaugă apa clocotită și se amestecă bine.
Se toarnă aluatul obținut într-o tavă de copt cu dimensiuni de 25×30 cm, tapetată cu hârtie de copt. Se bagă tava în cuptorul preîncălzit la 180 grade și se coace tortul timp de 45 de minute. Durata de coacere poate varia de la un cuptor la altul, așa că ar fi bine să faci testul cu scobitoarea pentru a verifica dacă tortul este copt.
Introdu o scobitoare în mijlocul aluatului apoi scoate-o afară. Dacă pe scobitoare rămân urme de aluat, înseamnă că tortul nu este copt suficient. Dacă, în schimb, scobitoarea iese curată, înseamnă că tortul este copt.
Toarnă topping de ciocolată peste tortul copt, apoi lasă-l să se răcească complet. Servește tortul împreună cu cei dragi. Poftă bună!