Cea mai scurtă discuție cu un psiholog – în doar 18 minute un bărbat și-a dat seama că a făcut greșeala vieții lui

consulatie psiholog probleme fiul

„Tinerii nu înțeleg ce simt și cum gândesc oamenii în vârstă. Dar bătrânii sunt de vină dacă uită ce înseamnă să fii tânăr.” Dumbledore („Harry Potter”)

Astăzi, în cabinetul meu a venit un cuplu, soț și soție. Sunt deja la a 5-a consultație și mă simt obosit, flămând, dar încă pot să-mi păstrez calmul.

-Este prima dată când vin la psiholog! Soția mea m-a convins să vin. Spune bărbatul iritat.

-Eu? Și ce? Am un fiu. Avem un fiu. Iresponsabilule! Răspunde nervoasă femeia.

„Este un nebun!” Îmi spun în gând.

Bărbatul începe deja să mă privească ciudat, apoi se uită la soția lui și o întreabă încet „La cine m-ai adus?”

Femeia și-a pus mâinile pe genunchi, s-a încruntat și s-a întors cu fața spre mine. Nu a spus nimic, așa că am tăcut și eu.

-Ei bine, ești psiholog, nu-i așa? Spune-mi ce ar trebui să fac cu ăsta?

-Cu cine?

-Cu fiul meu!

-Spune-mi ceva despre el!

Bărbatul se uită cu ochii larg deschiși la mine, apoi se întoarce din nou cu fața spre soția lui, întrebând-o „Unde l-ai găsit pe acest incompetent?”. Femeia își ridică privirea și tace. Pot să-mi dau seama că a făcut mari eforturi pentru a-și aduce soțul aici.

-Nu se gândește deloc la viitorul lui! Are 14 ani, dar se comporta ca…

-Cum se comportă?

-Când am venit acasă de la serviciu, i-am găsit adidașii în mijlocul holului și i-am spus „Tu chiar nu știi să faci nimic? Încearcă măcar să-ți pui adidașii la locul lor.” I-am spus de 100 de ori să nu-și mai lase adidașii în mijlocul holului, dar nu înțelege. Ieri a spart un telefon nou. Nu apreciază nimic din ce facem pentru el. Nu-mi spune nimic din ceea ce face, de fapt, nu are încredere în mine. Se ceartă cu mama lui și nu ne ajută deloc la treburile gospodărești. De câte ori vorbesc cu el, vorbesc degeaba, pentru că nu mă ascultă. Mă simt de parcă aș vorbi la pereți. Cum să mai comport cu el? Ești psiholog, ajută-mă! Ai vreun sfat?

-Cred că te pot ajuta.

-Ai vreo soluție?

-Am înțeles corect? Nu știi cum să vorbești cu fiul tău ca el să te asculte?

-Da, asta am spus.

-Cum îl cheamă pe fiul tău?

-Alexandru.

Scot o foaie de hârtie și scriu cu un pix „Fiul Alexandru, 14 ani”. Pun foaia într-un colț îndepărtat al biroului și îi spun bărbatului să-și imagineze că fiul lui este acolo.

Bărbatul tace, stă puțin pe gânduri, apoi încearcă să-și imagineze ce simte fiul lui. Închide ochii și rămâne tăcut.

-Acum, spune-mi, ce simți?

-Singurătate. Îmi vine să plâng!

-De ce?

-Sunt nervos, supărat, toată lumea țipă la mine. Nici nu mai vreau să trăiesc. Toată lumea mă consideră un ciudat.

-Toată lumea? Cine mai exact?

-Tatăl meu.

-Cum ți-ai dori să se comporte el cu tine?

-Să mă laude măcar o dată. Să nu mai țipe la mine. Să fie mândru de mine.

-Inspiră și respiră, apoi vin-o la locul tău.

Bărbatul se apropie în tăcere de scaun și se așază. E multă liniște. Femeia își șterge lacrimile.

-Am înțeles, spune bărbatul deodată. Am înțeles totul. La fel m-am simțit și eu când eram copil, pentru că tatăl meu s-a comportat la fel cu mine. Acum știu ce am de făcut! Mulțumesc.

Totul a durat doar 18 minute, dar a fost suficient ca bărbatul să înțeleagă unde greșește și ce trebuie să facă pentru a se apropia de fiul său.