Cand am facut pentru prima data bruschette, imi aduc aminte perfect, am creat niste feliute de pizza printr-o metoda greoaie si deloc gustoasa. Am prajit feliile, am pus peste ele ce am pus, apoi erau prea reci si le-am bagat la microunde.
S-a inmuiat painea, s-au incalzit rosiile, iar cascavalul s-a scurs prin farfurie. Un dezastru, dar am continuat sa mai fac pizza in felul asta, gustul nu era rau (?!). Intr-un final, am vrut neaparat sa mananc acasa bruschette care sa aiba acelasi gust, daca se poate, cu cele pe care le-am mancat in Italia. La prima reteta incercata, bruschettele au iesit minunate. Tot ce a trebuit sa fac, a fost sa citesc o reteta si nu sa fac de capul meu, fara sa am habar ce sa combin si cum sa combin, si, cel mai important, fara sa complic lucrurile. Totul e foarte simplu cu bruschettele, de fapt.
Ceea ce am facut de data asta, nu e chiar ca la carte pentru ca nu am folosit felii mari de paine, asa cum spune Jamie, dar painea fiind de buna calitate, bruschettele au iesit destul de bine. Deci, daca vrei sa fie bune, nu folosi o franzela obisnuita, ci o paine taraneasa buna. Reteta e de la Jamie Oliver, sa fie clar si fara surprize.
bruschette cu rosii
Ingrediente
- Felii de paine
- Mix de rosii gustoase
- Cateva frunze de busuioc
- Sare si piper
- Ulei de masline extravirgin
- Otet de vin alb
Preparare:
Taie painea pe din doua, apoi felii de aproximativ 1 cm grosime si prajeste-le pe gratar, pe ambele parti. Cand sunt gata rumenite, freaca-le cu un catel de usturoi taiat, pe ambele parti, stropeste-le cu ulei de masline si presara putina sare. Aceasta a fost bruschetta de baza. De aici lasa-ti libera imaginatia si pune pe ea orice combinatii iti plac.
Bruschetta cu rosii: daca ai rabdare, dupa ce speli si tai rosiile alea bine coapte, parfumate si carnoase, scoate semintele. Eu nu le-am scos, prea multe, prea mici, prea foame… Peste rosii rupe frunzele de busuioc, condimenteaza cu sare si piper, adauga ulei de masline, otetul de vin alb si amesteca. Aseaza aceasta salata peste bruschette si gata. Asta e!