Bunica mea face cele mai gustoase briose. De curand i-am cerut si eu reteta, pentru ca am vrut sa-mi impresionez prietenii care au venit la ziua mea. In cateva minute, briosele au disparut de pe masa.

Ingrediente pentru aluat:

  • 400 gr faina de grau, un praf de sare
  • 2 linguri zahar, 1 ou + 1 galbenus
  • 1 lingura smantana, 40 gr unt topit
  • 20 gr drojdie proaspata
  • 200 ml lapte + inca o lingura

Ingrediente pentru umplutura:

  • 4 mere mari
  • Cateva picaturi de suc de lamaie
  • 1 lingura zahar, 1 lingurita pudra de ghimbir
  • 2 lingurite gris sau biscuiti macinati
  • Zahar pudra (pentru decor)

Mod de preparare:

Toate ingredientele pentru aluat trebuie sa fie la temperatura camerei, asa ca ar trebui sa le scoatem din timp, din frigider.

Dizolvam drojdia in 100 ml lapte caldut. Adaugam zaharul si amestecam usor. Lasam drojdia sa creasca timp de aproximativ 15-20 de minute.blankAmestecam oul cu smantana. Topim untul. Cernem faina intr-un bol incapator. Adaugam un praf de sare.

Adaugam untul topit, amestecul de ou si smantana si drojdia crescuta. Incepem sa framantam aluatul. Adaugam treptat, laptele pentru a obtine un aluat cat mai moale.

Incepem sa batem aluatul. Il ridicam din castron si-l trantim inapoi intr-un ritm rapid, de jos in sus. Presaram faina deasupra si acoperim aluatul cu o carpa curata sau un prosop de bucatarie. Il lasam intr-un loc cald timp de aproximativ o ora.blank

Cat timp aluatul creste, pregatim umplutura. Curatam merele si le dam pe razatoare. Le stropim cu suc de lamaie. Adaugam apoi zahar si ghimbir. Punem merele la fiert, intr-o cratita.blankLa final, adaugam grisul sau biscuitii macinati.

Dupa ce aluatul si-a dublat volumul, il transferam pe blatul de lucru presarat cu faina. Il intindem intr-o foaie subtire de aproximativ jumatate de centimetru grosime. Taiem aluatul in patratele de 7×7 cm.

Tragem cu degetele de bucatile de aluat pentru a le departa putin. Asezam cate o lingura de umplutura de mere in mijlocul aluatului. Indoim cele 4 colturi ale aluatului, le rotunjim in sus si le asezam in forme pentru briose.blankPornim cuptorul la 200 grade. Cat timp cuptorul se incalzeste, lasam briosele sa cresca in tava. Batem galbenusul de ou cu o lingura de lapte. Ungem briosele cu acest amestec.

Coacem briosele pana capata o culoare aurie, frumoasa. Le scoatem apoi din cuptor si le lasam sa se raceasca. Presaram zahar pudra deasupra, inainte de servire. Pofta buna si spor la gatit!blank