SuntGospodina.net

Desert de efect – Creme brulee cu dulceață de mango

Chiar dacă denumirea acestui desert delicios ar putea să îți pară sofisticată, trebuie să știi înainte să te demoralizezi că merită să încerci o astfel de rețetă, în fond, vorbim despre o cremă de zahăr ars. Spune-ne cum ți-a ieșit!

Ingrediente:

  • 300 g mango
  • 180 g zahar
  • 300 ml smântână
  • 200 ml lapte
  • 8 ouă

Pregătire:

În primul rând trebuie să începi cu pregătirea fructelor de mango. Ele trebuie curățate de coajă, pulpa tăindu-se de pe sâmbure și apoi fiind tocată mărunt. Pune pe foc o tigaie care să conțină 100 ml de apă și 100 g de zahăr. Adaugă fructele de mango în tigaie și lasă focul între mediu și mic și amestecă ocazional.

Mod de preparare:

În timp ce dulceața de mango este pe foc, poți să te apuci de separarea gălbenușurilor de albușuri. Imediat după, gălbenușurile trebuie amestecate cu 80 g de zahăr, iar laptele trebuie înfierbântat împreună cu smântâna și esența de vanilie.

După ce compoziția s-a înfierbântat, ea trebuie turnată puțin câte puțin peste gălbenușurile amestecate cu zahăr și amestecată bine. Folosește un vas termorezistent (de Yena) pentru a turna pe fundul acestuia dulceața de mango, iar pe deasupra amestecul din gălbenușuri și smântână.

Pune la cuptor vasul timp de 25 – 30 min la o temperatură de 140°C. Pentru servire trebuie să aștepți până desertul se răcește complet, ba chiar îl poți pune la frigider după ce se răcește complet pentru și mai multă prospețime. Poftă bună!